Pe scaunul pacientului sta un om care așteaptă răspunsuri.
El de fapt nu cunoaște nimic, depinde numai de știință, de știința care va trebui sa îl salveze.
Știința este paradigma, credința, zeița in care credem.
Primim vesti zilnic din laboratoare unde ’’oamenii de știință’ ’descoperă o noua explicație ori soluție de o tehnicitate incredibila si un cost asemenea, la durerile noastre de cap. Fotografii cu oameni in halate albe si ochelari mari din plexiglas, butonând eventual un calculator ne dau o imagine despre locașurile si imaginile zeilor moderni. Știm ca in fotografii nu sunt exact zeii ci alte persoane care arata mult mai bine. Pana in sfârșit rezultatul este același, suntem la mila zeilor. Daca nu se va acționa nu știu ce molecula abstracta, soarta ne este pecetluita. Cauzele vin dinafara, de asemenea si soluțiile, nimic in puterea noastră, putem fi liniștiți.
O alta paradigma afirma ca suntem un suflet transcendent, creația cu caracter de filiație a unei existente transcendente, filiație care ne da valoare si posesia a tot ceea ce ne este necesar.
